De ce reacționăm atât de ușor cu nervozitate și de ce nu mai putem purta discuții cu cei care au opinii diferite? Care este impactul haosului din jur asupra stării noastre mentale? În prima ediție a emisiunii „Cum supraviețuim?”, jurnalista Adriana Nedelea discută cu Radu Atanasiu, profesor de gândire critică, despre polarizare, neîncredere, responsabilitate și cum ajungem să fim prizonieri ai propriilor convingeri.
„Cum supraviețuim?” este o emisiune video care abordează psihologia vieții într-o lume în criză. Cum ne afectează crizele emoțiile, gândirea și modul de viață? Ce efect are instabilitatea politică, polarizarea, războiul, dezinformarea și nesiguranța economică asupra psihicului nostru? Fiecare episod va aduce în discuție specialiști din domeniile psihologiei, sociologiei, neuroștiințelor și alte arii conexe pentru a oferi explicații și soluții utile. Emisiunea va debuta pe 19 septembrie pe SpotMedia.ro și pe canalul YouTube SpotMedia.ro.
„Am ajuns ca într-un autobuz încins”
Radu Atanasiu, profesor asociat la Bucharest International School of Management, folosește metafora unui autobuz blocat în trafic, fără aer condiționat și cu ușile închise, pentru a descrie starea actuală a societății. Într-un astfel de mediu, o reacție minoră poate provoca o reacție exagerată.
„Eu cred că am ajuns ca într-un autobuz încins, fără aer condiționat, cu ușile închise și care stă în trafic. Și atunci îți sare țandăra din orice. Eu cred că am ajuns la nivelul ăsta de nervi, de polarizare, și ni se datorează. Avem o responsabilitate, nu neapărat o vină.”
Atanasiu subliniază distincția între vină și responsabilitate. Deși nu putem controla tot ce se petrece în politică sau economie, recunoașterea contribuției personale ne ajută să învățăm din eșecuri. Organizațiile se dezvoltă doar dacă acceptă că rezultatele sunt influențate de propriile alegeri, iar acest principiu se aplică și la nivel societal.
Este similar cu o scară de bloc prost administrată, unde locatarii consideră că problemele aparțin întotdeauna altora, deși acestea sunt rezultatul modului în care comunitatea funcționează în ansamblu.
„Tot timpul știi cine e de vină: președintele spune că vicepreședintele, vicepreședintele spune că președintele, amândoi spun că administratorul, administratorul spune că amândoi și toată lumea spune că sunt de vină ceilalți. Nu. Toată scara de bloc, pentru că ăsta este felul lor, împreună, de a-și gestiona scara de bloc.”
Responsabilitatea individuală nu se limitează la vot, afirmă el. Chiar și o mică parte dintr-o problemă poate depinde de noi, iar întrebarea esențială este cum putem acționa în acest sens, fie în comunitate, fie în relația cu instituțiile sau în spațiul public.
„Noi versus ei” ne transformă adversarul în dușman
Polarizarea nu mai este restricționată doar la politică. A pătruns în familii, cercuri de prieteni și la locul de muncă. Oamenii se ceartă pe subiecte politice sau aleg să nu discute din frica că orice dezacord ar putea distruge relația.
Radu Atanasiu afirmă că acest fenomen este amplificat de mass-media și rețelele sociale, care promovează conflictul și ne obligă să ne alegem o tabără. Odată ce ne-am angajat de o parte, tendința este să devenim captivi în acea poziție, căutând doar informații care să ne confirme convingerile, ignorând alte perspective.
„Polarizarea este între oameni care sunt în aceeași familie, în același grup de prieteni și în aceeași firmă, care ori se ceartă pe rupte pe tot felul de teme cu iz politic, ori tac și nu au curaj. Media pune conflictul în față și îi provoacă pe oameni să creadă că este de rău și să ia o parte. În momentul în care iei o parte sau alta, ești captiv acolo.”
Generalizările precum „toți fură” sau „nimeni nu vrea să schimbe nimic” oferă explicații simpliste care nu reflectă complexitatea realității. Ar fi util să încercăm să înțelegem deciziile celorlalți din perspectiva lor, evaluându-le în contextul intereselor și constrângerilor proprii.
Când televiziunea nu te informează, ci îți confirmă identitatea
O parte din public, subliniază profesorul, nu urmărește știrile pentru a se informa, ci pentru a auzi repetate convingerile deja existente. Comentariile și dramatizarea devin modalități de confirmare a apartenenței la un anumit grup de gândire.
„Lumea nu se duce acolo ca să afle. O mare parte dintre cei care se uită la televiziunile de știri se uită ca să-și confirme ceea ce credeau deja și ca să-și lipească mai tare eticheta de apartenență la acel fel de gândire. Te duci ca să-ți confirmi că ești deștept: «Uite, așa este! Ăia sunt niște tâmpiți și niște răuvoitori».”
Impactul nu se limitează doar la timpul pierdut, ci și la energia mentală consumată. Dacă mintea este constant preocupată de conflicte pe care nu le putem influența, rămâne mai puțin loc pentru relații, planuri și activități asupra căror avem control.
Cum ieși din gândirea în alb și negru
Atanasiu sugerează un exercițiu simplu: în loc să clasificăm problemele ca fiind totale sau inexistente, să ne întrebăm unde ne situăm între aceste extreme.
„Dacă pui între 0 și 100 niște numere și te gândești: «Mie mi se pare că situația este așa, dar nu mi se pare sută la sută», începe discuția. Eu aș vrea ca Uniunea Europeană să se implice 65%, tu ai vrea 38%. Avem un pic de gândire, avem un pic de dezbatere. Între 65 și 38 putem să gândim, între 0 și 100 nu putem să gândim.”
Al doilea test este și mai direct: ce informație m-ar putea face să-mi schimb părerea? Dacă răspunsul este „nimic”, nu mai avem o opinie deschisă, ci o credință rigidă legată de identitatea noastră.
„Gândește-te: ce ai putea să afli sau să citești undeva ca să-ți schimbi părerea? Dacă răspunsul este «nimic», tu nu mai ai o opinie acolo, ai o credință ca aceea religioasă. Dacă nu este nimic care să te poată face să-ți pui la îndoială o convingere politică, atunci este un fel de închistare.”
„De-a cui ești?” și pierderea vederii panoramice
Apartenența la o familie sau comunitate a fost mult timp un mecanism de siguranță, dar acum acest reflex se poate extinde către o ideologie sau un lider. În loc să ne definim prin acțiunile și gândurile noastre, ajungem să ne caracterizăm prin „de-ai cui suntem”.
„Ce se întâmplă când urmărești doar să ți se confirme ceea ce ai deja, ceea ce știi deja, opinia pe care o ai deja? Se întâmplă că nu gândești critic și îți pierzi vederea panoramică. Nu înțelegi jumătate din lumea în care trăiești.”
Gândirea critică nu înseamnă a nu avea încredere în nimeni. Un scepticism excesiv poate conduce la teorii ale conspirației. Este necesar un echilibru între încredere și îndoială, precum și deschiderea de a ne verifica propriile idei.
România care gândește critic există deja
În ciuda provocărilor, Radu Atanasiu observă și motive de optimism, cum ar fi creșterea programelor de dezbatere în licee și inițiativele care promovează gândirea critică. De asemenea, publicul devine mai greu de manipulat comparativ cu anii ’90 și 2000, iar tot mai mulți oameni aleg să se distanțeze de conflicte inutile, punând întrebări și asumându-și controlul asupra propriilor vieți.
Această mentalitate se leagă de conceptul de „locus of control”, care se referă la credința că alegerile noastre pot influența evenimentele din viața noastră. Alternativa este să lăsăm totul în seama norocului sau a altora, renunțând astfel la controlul asupra vieții noastre.
„Dacă ai impresia că tot ceea ce ți se întâmplă vine de la noroc, ghinion, dușmani sau politicieni, nu mai ai control asupra vieții tale. Ai o singură viață și ai dat frâiele altcuiva. Ia-ți frâiele înapoi, gândește cu capul tău și fă ceva cu viața ta.”
Școala ne învață să concurăm, nu să lucrăm împreună
Una dintre slăbiciunile societății provine, în opinia profesorului, din sistemul educațional. Acesta recompensează în mare parte performanța individuală și îi învață pe copii să gestioneze mai puțin conflictele și interesele divergente.
„Noi nu știm din școală și din familie să gestionăm alți oameni care au interese divergente față de noi. În momentul în care ai interese divergente față de mine, ești un idiot, ești răuvoitor, îmi vrei răul. Nu. Eu vreau să iau lucrul acesta, îl vrei și tu; hai să vedem cum gestionăm situația.”
Copiii care învață să colaboreze, să se certe și apoi să găsească soluții vor fi mai bine pregătiți să facă față dezacordurilor ca adulți. Fără acest antrenament, explicația cea mai simplă rămâne adesea: celălalt este incompetent sau răuvoitor.
Ce ne ține întregi: relațiile, sensul și spațiul mental
Atanasiu subliniază că, pentru a avea o stare de bine, sunt esențiale calitatea relațiilor și convingerea că acțiunile noastre au sens. Relațiile sănătoase nu se formează de la sine; ele necesită eforturi constante, de la familie și prieteni până la comunitatea în care trăim.
În fața provoc
Sursa articol: https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/cum-supravietuim-radu-atanasiu-romania-a-ajuns-ca-intr-un-autobuz-incins-fara-aer-conditionat-de-ce-ne-sare-tandara-din-orice
Sursa foto: Inquam Photos
